Tuesday 6 June 2017

Un altfel de Faust

A trecut ceva vreme de când am terminat de citit Eric a lui Terry Pratchett, între timp am mai terminat alte două cărţi şi sunt aproape pe final cu a treia. Pe undeva moarte lui Terry Pratchett m-a făcut la momentul respectiv să ezit. Înţeleg că nu există mod mai bun să îţi aduci aminte de el de cât onorându-i munca de o viaţă, însă cumva Eric, deşi umitoare ca toate cărţile lui, nu părea să vină la momentul potrivit.

Cu toate acestea nu pot să nu vorbesc despre Eric. Când credeam că m-am obişnuit cu stilul lui de scris (e a noua carte din seria Lumea Disc) Terry Pratchett a reuşit să mă uimească din nou. Mulţi consideră cartea ca fiind o pariodie a poveştii Faust. Probabil aşa o fi, însă recunosc sincer că eu tot timpul l-am luat în serios pe Pratchett. Nu ştiu dacă asta a fost intenţia lui Pratchett, de parodie, însă autorul dă credit inspiraţiei lui - pe coperta carţii stă scris cu litere mari FAUST care e tăiat şi apoi scris de mână lângă eric. De fapt acesta este numele cărţii. În imagine e coperta ediţiei în română, pe care am citit-o eu, însă nu e doar o tehnică de marketing - acesta e numele cărţii.

Eric e un puşti (răzgâiat din punctul meu de vedere) care se "joacă cu focul", respectiv cu ajutorul unei cărţi încercă să invoce un demon pentru a-şi putea îndeplini trei dorinţe. Spun încercă pentru că ceea ce reuşeşte este să îl aducă pe Vânturache din Dimensiunile Subterane, acolo unde ajunsese la finalul poveştii din Copilul minune. Iar Vânturache nu înseamnă niciodată veşti bune. Acolo unde e el se întâmplă ceva rău. Dincolo de abilitatea lui umitoare de a supravieţui, Vânturache nu face altceva de cât să complice lucrurile. Şi lucrurile se complică din start când Eric nu îl crede că el nu e un demon, ci un vrajitor - un vrăjitor fără puterea de a face vrăji. Spre uimirea totală a lui Vânturache acesta reuşeşte să facă totuşi ceva şi îi indeplineşte cele trei dorinţe ale lui Eric. Numai că ce şi-a închipui Eric că înseamnă dorinţele lui şi ceea ce a ieşit sunt două lucruri diferite. 

Să fiu stăpânul regatelor lumii. De la prima dorinţă a lui Eric am vazut că aceste dorinţe sunt luate ad litteram. Adică cei doi sunt transportaţi în pădurea tropicală, unde un trib de acolo îl proclamă pe Eric Conducătorul Lumii. Însă asta înseamnă în primul rând că acesta va fi sacrificat întrucât este considerat responsabil de problemele tribului. Cumva reuşesc să se salveze şi să iasă de acolo.

Să cunosc cea mai frumoasă femeie din câte au trăit vreodată. Conform legendelor cea mai frumoasă femeie Eleanor. Trimiterea la Elena din Troia şi războiul troian este evidenta din momentul în care Eric şi Vânturache se trezesc într-un cal de lemn. Dar ... războiul a fost lung şi lucrurile s-au schimbat aşa că Eleanor s-a îngrășat, are copii și un început de mustață.

Să trăiesc pe vecie. Ultima dorinţă a lui Eric îi trimite înainte de momentul creaţiei, asta pentru că să trăiesc pe vecie înseamna de la începuturile creaţiei şi până la sfârşitul ei. Veşnic înseamnă pe toata durata timpului şi a spaţiului.

Recunosc că nu mă aşteptam la finalul cărţii, mi-am inchipui zeci de posibilităţi, însă din nou Pratchett m-a surprins. Însă ce m-a surpins şi mai mult este cum poate din fraze banale să te pună pe gânduri : Mai departe pe plajă, ultimul val se scurse într-o deschizătură în pietre și noul soare bătu pe rămășițele ude dintr-un sendviș cu ou și creson pe jumătate mâncat. Acțiunea mareei îl întoarse cu fața în jos. Mii de bacterii se treziră deodată în mijlocul unei explozii de gust și începură să se înmulțească nebunește.
Dacă ar fi fost niște maioneză, viața ar fi putut ieși mult mai diferită. Mai picantă și poate cu nițel mai multă cremă în ea.


Acesta este talentul umitor a lui Terry Pratchett, să ascundă în fraze simple, în cărţi pentru copii lucruri extraordinare, care îţi deschid mintea să te fac să priveşti lumea din unghiuri umitoare.

0 comentarii:

Post a Comment